16 mai 2022
După cum deja știți, în data de 17 aprilie s-a încheiat ediția din acest an a proiectului ASUBFest+, ediție ce a strâns la un loc sute de studenți, o colecție considerabilă de momente frumoase și nerăbdarea de a ne revedea cât mai curând. Proiectul a îmbinat o serie de activități diverse care și-au atins scopul, fie că vorbim de dezvoltare personală, relaxare, networking sau îmbogățire a cunoștințelor.
Pe tot parcursul proiectului, la fiecare activitate studenții au putut dona pentru a salva viața mamei uneia dintre colegii noștri, diagnosticată cu o formă rară de cancer. De asemenea, în fiecare zi s-au realizat înscrieri la tombola unde premiul cel mare a fost reprezentat de o super-trotinetă!
Prima seara din cadrul acestei ediții a fost Seara Multicultrală, ce a avut loc joi, pe 7 aprilie, la Casa Universitarilor. Aici diversitatea culturală și apropierea de tradiția și spiritul altor popoare și-au lăsat amprenta asupra tuturor celor care au decis să vină pe la noi.
Franța, Egipt, Japonia, Mexic, India și Turcia sunt cele șase țări care au fost prezente la eveniment. Studenții au avut oportunitatea să guste cele mai gustoase preparate tradiționale, începând de la celebrii french fries și până la tacos sau supă indiană unde ingredientul principal a fost curry. Aromele intense și atomsefera specifică fiecărei țări au făcut ca prima parte a evenimentului să fie pe placul oricui.
Ulterior, atenția s-a mutat asupra momentelor artistice unde reprezentații fiecărei țări ne-au încântat cu dansurile și cântecele lor tradiționale, punând în valoare unicitatea și elementul special care îi face să fie ei.
De asemenea, studenții știu cât este de important să combine utilul cu plăcutul, precum și pasiunea cu munca, iar campionatul de șah s-a desfășurat cu mare succes tocmai în ideea antrenării minții, antrenării unui hobby inedit și a unei pasiuni mai puțin întâlnite, sportul minții fiind acela care i-a reunit pe toți iubitorii de șah și de competiție, care au luat parte la evenimentul nostru!
Campionatul de șah a întregit astfel universul pasionaților de sport, care au avut de asemenea ocazia de a lua parte și la diverse competiții interactive de sport fizic, activitățile desfășurându-se în aer liber, oferind participanților nu doar ocazia de a-și practica sportul favorit, ci și de a se deconecta și a se distra alături de colegi și prieteni. Desigur, la finalul fiecărei competiții au existat și numeroase premii surpriză!
Tot în ideea de a-i ajuta pe studenți pe mai multe planuri și în mai multe domenii de activitate, festivalul a înglobat și două zile de traininguri intense, un weekend în care ne-am axat în mod deosebit pe motivație, buna gestionare a emoțiilor și încredere în forțele proprii, dar și pe strategii vizând o mai bună vizibilitate în sfera social media și o mai bună însușire a educației financiare.
Ne-am propus să îmbinăm dezvoltarea personală cu cea profesională, zilele de 9 și 10 aprilie fiind, așadar, dedicate acestor aspecte atât de importante.
Cum spiritul competitiv este acela care adesea ne determină să evoluăm și să devenim cea mai bună versiune a noastră, în cadrul festivalului a avut loc și o competiție de debate, pentru aceia mai iute la vorbă, aceia care lucrează cu vorbele și știu cel mai bine cum să facă din simple cuvinte o artă a comunicării și a expunerii și exprimării punctului propriu de vedere.
Participanții s-au antrenat imediat în jocul nostru de debate, evenimentul fiind încoronat de distracție și multă bucurie de a lua o pauză de la mediul cotidian.
Competiția de debate s-a adresat tuturor iubitorilor de cuvinte, exprimare și comunicare, iar la final, nimeni nu s-a arătat dezamăgit de concluziile trase împreună! Studenții participanți au avut parte în prealabil de o pregătire specială pentru eveniment, luând parte la un workshop interactiv organizat de cei de la Clubul de debate ASSP-UB, și de un meci cu rol demonstrativ marca celor din Clubul de argumentare al studenților facultății de Drept.
Cu ajutorul prietenilor noștri talentați de la Universitatea Hyperion, participanții iubitori de cultură și artă teatrală s-au bucurat în seara de 12 aprilie și de o seară dedicată teatrului, de la comedie până la dramă, personaje inedite și replici memorabile însuflețind atmosfera evenimentului!
Scenetele interpretate cu pasiune de studenți pentru studenți au prins viață începând cu lăsarea serii, în cadrul Casei de cultură a studenților!
Seara de Astronomie s-a desfășurat în Grădina Botanică, pe 13 aprilie. Cei 300 de studenți care au venit s-au bucurat de atmosfera de festival, locul deschis și frumos amenajat, dar și de observațiile astronomice și prezentările aferente.Luna a fost vedeta serii, aceasta fiind în stadiul perfect pentru a fi admirată cu ajutorul telescoapelor speciale.
Prietenii de la Astroclub și Societatea Astronomică Română de Meteori ne-au ajutat pentru a oferi studenților o imagine mai clară și mai detaliată a acesteia. De asemenea, amfiteatrul Facultății de Biologie a găzduit niște prezentări captivante ținute de președintele SARM, domnul Valentin Grigore.
Nu în ultimul rând, Seara de Astronomie a adus invitaților zeci de surprize și a reprezentat un moment prielnic pentru a cunoaște sau revedea alte persoane. Gândurile bune ale celor care și-au dorit să le împărtășească au fost și ele așezate printre luminițele și copacii din zona de socializare.
Tot un moment unde găștile de studenți au fost la înălțime a fost și Seara de Open Mic, care a avut loc joi, în Mojo Club. Seara a fost împărțită în trei etape, iar moderatorul care s-a asigurat că indiferent de moment lumea este bine a fost nimeni altul decât Andrei Niculae.
Partea de stand-up a adus multe râsete și glume care vor rămâne în istorie, iar cele patru personaje emblematice care s-au ocupat de asta au fost chiar Mihai Lucacs, Edy Rădoiu, Alex Cazacu și Darius Grigorie. Aceștia au susținut niște momente remarcabile, care au adus zâmbetul pe buze oricărei persoane prezente.
Competiția de „una scurtă” care a urmat a adus pe scenă studenții îndrăzneți, scorul fiind strâns și glumele pe măsură. Ne-am amintit împreună că românii sunt adepții zicalei „haz de necaz”, iar dacă nu studenții să o pună în aplicare, atunci cine? Pe aceeași premisă s-a mers și în finalul serii, când a avut loc momentul de improv.
ASUB a făcut tot posibilul pentru a oferi tuturor participanților la evenimentele organizate nu doar distracție și relaxare, ci și momente inedite, de cunoaștere de sine și dezvoltare personală, încercând să înlocuiască anumite semne de întrebare cu certitudini oferite de cei demni de a ne sfătui.
Conferința desfășurată a vizat exact aceste puncte, având loc pe data de 15 aprilie și oferind câteva ore de discuții libere despre evoluție și dezvoltare personală, despre trasarea liniilor viitorului unui student, despre cum să obținem acea armonie pe care cu toții ne-o dorim și de care cu toții avem nevoie nu doar în viața studențească, ci și în cea personală și profesională.
Invitații speciali au fost surpriză, participanții bucurându-se să poată discuta teme importante și de interes pentru ei alături de nume sonore contemporane din lumea social media și actoriei, precum Aluziva, Monica Bârlădeanu, Mădălina Preda și Vlad Munteanu, cunoscut sub numele de DOC. Conferința a fost găzduită de Real Taco și s-a desfășurat într-o atmosferă relaxantă și prietenoasă, invitații oferind atenție și pasiune fiecărui subiect tratat.
Ediția aceasta a ASUBFest+ a fost un adevărat succes, iar o astfel de reușită trebuie sărbătorită cum se cuvine. De aceea, prietenii de la Gilda Music Lounge ne-au găzduit și de această dată, duminică, pe 17 aprilie. Studenții s-au distrat pe ritmul melodiilor care își lasă amprenta asupra studenției oricui, alături de amicii vechi, dar și împreună cu oamenii pe care i-au cunoscut aici.
Seara a marcat finalul unui proiect care și-a îndeplinit scopurile și a avut grijă ca fiecare student participant să simtă o parte din spiritul asubist.
Săptămâna s-a încheiat într-o notă energică, cu Campionatul de Tenis de Masă, care a atras rapid atenția celor mai sportivi dintre studenți!
Și cum toate lucrurile bune trebuie să aibă un final, festivalul ASUBFest+ de anul acesta s-a încheiat în spirit de voie bună și cu promisiunea revenirii în forță anul viitor, cu și mai multe activități și surprize, cu mai multe premii și mai multă studenție marca ASUB!
Deoarece succesul proiectului li se datorează și lor, dorim să le mulțumim încă o dată sponsorilor noștri:
Manageri proiect: Frunză Daria și Diana Roznovan.
Mai multe despre ASUBFest+ AICI!
Articol redactat de Borcan Ioana și Palel Patricia.